O astfel de adictie este starea de dependenta pe care unele persoane o traiesc ca dragoste. Se pot intalni atat barbati cat si femei care nu stiu sa faca diferenta intre iubirea sanatoasa, matura, interdependenta si dragostea obsesiva, dependenta, adictiva, imatura, iar din nefericire, cultura noastra stimuleaza si incurajeaza prin multe din produsele sale dependentele nesanatoase si iluziile romantice.
Cand suntem raniti devenim tentati sa cautam alinarea in remedii rapide, un rezultat frecvent obtinut fiind obsesiile si adictiile. Atunci cand atasamentul cuiva se proiecteaza asupra unei alte persoane, aceasta poate conduce la o iubire adictiva. Ceva inauntrul acestor persoane care intra in relatii de dragoste de tip dependent ii face sa creada ca pentru a supravietui trebuie sa se ataseze unul de celalalt, fiindca celalalt, are puterea magica de a-l completa ca persoana. Este una din cauzele majore ale problemelor care apar in aceste relatii de iubire. Indragostitii dependenti nu inteleg ca pot fi fiecare, de unul singur, un intreg. Sentimentul prevalent ca le lipseste ceva ii conduce in relatiile adulte spre cautarea inconstienta a celuilalt pentru a-si satisface nevoile neimplinite. In cadrul relatiei pe care o dezvolta, ei se simt adesea mistuiti, au dificultati in stabilirea granitelor eu-lui, au tendinte masochiste, renunta cu greu, se tem de riscuri, schimbari si necunoscut, experimenteaza o crestere individuala insuficienta, au dificultati in experimentarea intimitatii reale, joaca jocuri psihologice, daruiesc pentru a primi ceva in schimb, incearca sa-i schimbe pe ceilalti, au nevoie de ceilalti pentru a se simti impliniti, cauta solutii in afara lor, pretind si asteapta dragoste neconditionata, refuza sa se implice sau abuza de implicare, asteapta de la altii recunoastere si apreciere, se tem sa fie abandonati cand au loc despartiri de rutina, recreeaza sentimente negative familiare, isi doresc apropierea desi se tem de ea, joaca jocuri de putere.
Adictia psihologica se naste din nevoi neimplinite si din dorinta inconstienta a individului de a le satisface. La nivel inconstient tendintele adictive pot functiona ca surse eronate de autoprotectie, ca modalitati deformate si ineficiente de asigurare a stabilitatii si a supravietuirii.
In cadrul relatiilor umane exista trei tipuri de dependente, nu toate adictive. Vorbim de dependenta primara, cea fireasca, a copilului, care nu poate gandi si nu se poate apara si atunci dezvolta o dependenta sanatoasa, indispensabila, fata de parinte. Intr-o relatie sanatoasa si normala parinte-copil, parintele ofera iubire, protectie, educatie. Dependenta autonoma este cea care se stabileste intre doi adulti cu disponibilitatea de a da si de a primi in egala masura si intr-un mod sanatos. Pentru ca un copil sa parcurga drumul de la dependenta la autononomie, figurile parentale trebuie sa-i satisfaca nevoile specifice fiecarui stadiu de dezvoltare. In fiecare etapa de dezvoltare copilul trebuie sa treaca prin experiente semnificative si sa auda cuvinte care sa-i afirme valoarea personala, abilitatile si drepturile. In masura in care nevoile copilului raman nesatifacute, pe masura ce acesta creste si se dezvolta, apare un alt sistem de dependenta numita adictiva, care sta la baza relatiilor adictive ale adultului.
In multe, daca nu in toate relatiile de iubire, se ascund elemente de dependenta, in timp ce interdependenta fericita, armonioasa, matura, ramane idealul spre care nazuim. Pentru a cunoaste iubirea matura avem nevoie ca in copilarie sa beneficiem de iubirea parentala puternica ce ne va ajuta sa ne iubim pe noi insine. Iubirea parentala ne provoaca o intensa stare de bine si ne permite sa traim experienta daruirii din simpla bucurie de a o face. Ca adulti vom putea astfel sa traim si sa experimentam intregul spectru al emotiilor si dorinttelor, sa gandim limpede si sa facem o distinctie intre iluzie si realitate, dand glas cu incredere gandurilor noastre si decizand calea cea mai buna pentru a ne satisface nevoile. Daca am avut nesansa unei copilarii nefericite si vrem sa fim capabili ca adulti de iubire matura, trebuie sa ne dezvoltam un sistem intern care sa ne permita sa devenim proprii nostri parinti, oferindu-ne iubire de sine neconditionata, autoindrumare inteleapta si autoajutorare ferma.
In “Arta de a iubi“ psihanalistul Erich Fromm afirma ca, de cele mai multe ori, eforturile de a iubi esueaza daca persoana respectiva nu incearca in mod activ sa-si dezvolte potentialul individual si personalitatea. Fromm defineste iubirea folosind termeni ca “grija”, “respect”, “responsabilitate si cunoastere”, “preocupare pentru cresterea si fericirea persoanei iubite, cu radacini in propria capacitate de a iubi. Printre conceptele cele mai des asociate cu iubirea umana sanatoasa se numara afectiunea, atentia, stima, increderea, acceptarea, daruirea, bucuria si vulnerabilitatea.



Psiholog-Psihoterapeut
Maria Mihoc
www.psiholog-bacau.net

Maria Mihoc